Situaţia aceasta se datorează, în parte, proastei salarizări, migrării forţei de muncă spre alte state europene, dar şi lipsei de interes pentru calificare
Numărul angajaţilor din Caraş-Severin oscilează de la un an al altul, ceea ce e, în fond, un lucru normal. Dar, în ultimii doi-trei ani, s-a putut constata o scădere substanţială a celor încadraţi legal în diverse activităţi generatoare de venituri. Această evidenţă se datorează mai multor aspecte, cum ar fi cele legate de migraţia forţei de muncă, oamenii preferând să lucreze „afară“,
deşi dacă acolo practică munci mai grele, mai umilitoare uneori, dar mult mai bine plătite, chiar dacă nu se ridică la nivelul calificării lor. Nu în ultimul rând, e vorba şi de salarii, pentru că acestea nu mai sunt demult proporţionale cu munca prestată. În Caraş-Severin, la 31 decembrie 2003, de pildă, existau aproximativ 62.000 de angajaţi, dar, apoi, cu mici excepţii, numărul acestora a scăzut. În fiecare an, muncitorii calificaţi s-au împuţinat. Şi nu e vorba numai de plecarea în alte ţări – deşi fenomenul, după cum spuneam, e mai mult decât evident –, dar a apărut un soi de „cultură” urbană, să-i zicem, care te învaţă că n-are rost să-ţi iroseşti tinereţea pe şantiere, în uzine, la strung sau la volanul vreunui camion, pentru că oricum nu câştigi mai nimic. Şi aici, din păcate, există şi un sâmbure de adevăr. Modelele impuse de întreg concertul mediatic din prezent, de opinia publică, în general, sunt cu totul altele. Munca propriu-zisă, în accepţiunea ei clasică, a rămas undeva, într-un con de umbră, declasificată total din preferinţele oamenilor. Care caută alte căi de supravieţuire şi chiar de prosperitate.
Patronatele cărăşene au probleme tot mai mari în a identifica forţă de muncă înalt calificată şi calificată. Există numeroase cazuri în care firmele au oferte permanente de locuri de muncă vacante, pentru că nu izbutesc să găsească muncitori calificaţi. Societăţile comerciale cu activităţi în domeniul reţelelor electrice, de exemplu, nu găsesc electricieni, fiind nevoite să apeleze la pensionari, care, natural, nu se mai află în deplinătatea capacităţilor lor fizice şi profesionale. Mai mult, spun cei din asociaţiile patronale, nu se găsesc sudori, zidari, tâmplari, rectificatori, strungari, chiar şi mecanicii auto au devenit „păsări rare“. Singura firmă privată din Caraş-Severin ce are obiect de activitate calificarea şi recalificarea forţei de muncă – Astral Consulting – lucrează mai bine la Oradea decât în judeţul nostru, din acest punct de vedere.
În contextul respectiv, au de suferit nu numai patronatele, nu numai firmele, ci şi beneficiarii. Pentru că lucrările sunt de proastă calitate. E suficient să priviţi spre construcţii, spre sfera serviciilor, sau spre alte domenii de interes public, pentru a constata o degradare evidentă a calităţii lucrurilor care ies din mâinile celor ce produc astfel de bunuri. Acest aspect ar trebui să îngrijoreze pe oricine. Pentru că, din nefericire, preţurile nu se aliniază deloc acestor lucrări, ci rămân la fel de ridicate. Iar standardele româneşti în materie de recepţie a lucrărilor continuă să fie, inexplicabil, modeste.
